Imagini spectaculoase cu “Cascada Ingerului”, cea mai inalta cascada din lume

Cascada Ingerului Chiar dacă nu e la fel de cunoscută precum Cascada Niagara, Salto Angel sau Salto del Angel (Cascada Îngerului, pe româneşte) este cea mai înaltă cascadă din lume, măsurând aproape un kilometru. Această cascadă se află în parcul naţional Canaima, o pădure ecuatorială din sud-estul Venezuelei, chiar la sud de râul Orinoco. Canaima ocupă trei milioane de hectare, fiind al şaptelea parc naţional, ca mărime, din lume. Este o combinaţie de magie şi realitate, cu nenumărate râuri, lagune, păduri, cascade şi tepuy. Flora şi fauna parcului includ multe specii endemice (unice în lume), iar locuitorii, indienii pemon, au o cultură, gastronomie şi un folclor pline de elemente unice.

Apa cascadei curge din vârful unui tepuy, adică un munte cu pantă abruptă, aproape perpendiculară pe sol şi cu vârful plat. Numele ales de vechii locuitori, Auyantepuy, înseamnă „Muntele Diavolului”. Nici nu te mira acest nume, având în vedere înfăţişarea sălbatică pe care o are locul. Pe timpul căderii apei, (805 metri) mai ales în anotimpul secetos, apa este pulverizată, picăturile de apă se preling pe pereţii stâncoşi fiind colectate într-o vale adâncă într-un râu torenţial, după un traseu scurt, urmează încă o cădere de apă de 200 m adâncime. Alimentarea cascadei cu apă, este realizată prin furtuni cu ploi torenţiale, fiind colectate pe suprafaţa platoului, la marginea acestui platou găsindu-se cascada.

Această cădere de apă, de 978 m este cea mai înaltă din lume şi se găseşte în inima pădurilor tropicale, fiind greu accesibilă. Cu toate că venezuelanul Ernesto Sánchez la Cruz descoperise deja cascada în 1910, ea a fost recunoscută oficial în anul 1935, atunci când aviatorul Jimmy Angel a dat peste ea accidental. O defecţiune tehnică l-a obligat să aterizeze forţat pe platoul Ayuan Tepui, într-o mlaştină. Înfruntând pădurea virgină, el a descoperit cascada. Ea a primit din partea Societăţii de geografie din Venezuela denumirea de Angel, după numele descoperitorului.

Cascada Ingerului venezuela Superbul peisaj ce înconjoară aceasta cascadă, înălţimea ei ce creează o panoramă care îţi taie răsuflarea, apa albastrui-argintie şi verdeaţa din împrejur fac din Cascada Îngerului unul dintre locurile pe care orice turist ar trebui să-l viziteze cel puţin o dată. Este una din principalele atracţii turistice în Venezuela, cu toate acestea o excursie în acest loc izolat nu este uşor de făcut. Cine doreşte să viziteze această cascadă poate opta pentru o excursie aeriană, dar în cazul în care este înnorat cascada s-ar putea să nu fie vizibilă.

angel fall O altă alternativă este de a lua mai întâi un zbor de la Caracas pentru a ajunge la tabăra Canaima. Din acest campus se organizează excursii către baza cascadei. Cele mai bune luni pentru a vizita cea mai înaltă cascadă din lume sunt din iunie până în decembrie.

Iată şi un videoclip spectaculos cu această cascadă minunată.

Poti lasa un comentariu, sau sa trackback din site-ul tau

Ai ceva de spus? Lasa un comentariu

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"