Articole cu eticheta ‘cazare mamaia’

Telegondola din Mamaia

telegondola mamaia Dacă în urmă cu câteva zile vă povesteam despre Transalpina, acum m-am gândit să mergem puţin mai spre Est şi să vorbim despre Telegondola din Mamaia. Proiectul telegondola din staţiunea Mamaia a reprezentat o premieră pentru ţara noastră. Instalaţia complexă de transport prin cablu este destinată turiştilor care doresc să admire întreaga panoramă a staţiunii turistice. Îmbarcarea se realizează în două staţii, prima dintre acestea fiind amplasată chiar lângă Hotelul Perla, iar cea de-a doua lângă Cazinoul din Constanţa. Între aceste două puncte de reper deplasarea are loc pe ambele sensuri în cabine atât de culoare galbenă, cât şi de culoare roşie. Astfel, plutind la o înălţime de 50 m peste cele mai înalte hoteluri din Mamaia, turiştii pot admira de la bordul cabinelor o privelişte deosebită asupra Mării Negre, dar şi a oraşului Constanţa pe o lungime de 2,1 km. Durata călătoriei este de circa 7 minute, însă cu siguranţă turiştii vor fi încântaţi pe tot parcursul acesteia.

 

Citeste restul articolului »

Oferte pentru minivacanta de 1 Mai si Paste

Poza oferta minivacanta de paste si 1 mai Faptul că minivacanţa de 1 Mai a fost cuplată cu minivacanţa de Paşte nu mai este un secret şi, aşa cum era de aşteptat, ofertele agenţiilor de turism nu au întârziat să apară. Ofertele sunt din belşug şi foarte variate, pentru a-i mulţumi şi pe cei care vor să-şi petreacă vacanţa în ţară şi pe cei care vor să plece în străinătate, să exploreze şi alte meleaguri.

Site-urile de reduceri colective sunt pline cu oferte pentru această minivacanţă de 1 Mai şi Paşte, dar nici celelalte nu stau cu mâinile în sân. Vola, Turo sau BJR-Vacanţe sunt doar câteva site-uri care oferă pachete de vacanţă ce se bat în oferte care mai de care mai atractive pentru cei care vor să aibă parte de câteva zile de relaxare şi distracţie.

Citeste restul articolului »

Nominated at BestTravelWebsites for "Best Wordpress Travel Theme"